Turism în Bucovina
Bucovina a dezvoltat un turism accesibil tuturor, de la cei dornici de o aventură romantică sub cerul liber până la cei aflați în căutarea unor culturi vechi și păstrate cu sfințenie, sau la cei dornici de aventură în apele involburate ale râurilor de munte sau în zborul cu parapanta deasupra crestelor de peste 1500 de metri.
Protecția continuă a mediului înconjurător face ca zona să fie nepoluată: puritatea aerului din Bucovina nu se regăsește nicăieri în Europa, multe din produsele alimentare fabricate în Bucovina sunt ecologice, zona nefiind poluată, râurile și pârâiele de munte sunt curate și populate cu diverse specii de pești.
Cele șapte monumente incluse în patrimoniul UNESCO, la care se adaugă numeroase alte mănăstiri, biserici, muzee și elemente ale arhitecturii tradiționale, fac ca zona să fie extrem de atractivă pentru turiști, arhitectura caselor și agrementarea specifică a interioarelor.
Numărul mare de rezervații naturale - 23 de rezervații în suprafață de 4.457,20 ha - bucură privirea și sufletul oricărui turist: 6 rezervații botanice, 8 rezervații forestiere, 5 rezervații geologice, o rezervație paleontologică, o rezervație științifică și 2 rezervații mixte.
Condițiile geografice favorabile, alături de peisajele naturale atractive și obiectivele naturale originale, conduc la practicarea mai multor forme de turism, inclusiv cel de aventură (extrem): alpinism, lansări cu parapanta și deltaplanul, navigație, caving, river rafting etc. Echitația se poate practica datorită creșterii cailor de rasă în două herghelii cu renume: Herghelia Rădăuți și Herghelia Lucina.
Existența unor bogății generate de o moștenire naturală și culturală autentică: Pietrele Doamnei din Masivul Rarău, Transraraul, Defileul Bistriței, de la Zugreni, Pasul Mestecăniș, Salina Cacica. Meșteșugurile, arta țesutului și cusutului, noblețea vestimentației populare, transpunerea sensibilității și a dragostei de frumos în adevărate capodopere realizate din lemn, metal, os, piei, lut etc.;
Oferta gastronomică deosebită, prin bucătăria 'bucovineană', de un specific aparte: plăcinte 'poale în brâu', ciorbă 'rădăuțeană', 'ochiuri în smântână', ciupercuțe (hribi) cu smântână, cobză de păstrăv, balmoș etc.
Satele apărute din timpuri străvechi, care au păstrat și mai păstrează încă aspecte și manifestări tradiționale, dată și obiceiuri străbune, elemente valoroase de etnofolclor etc., în care se desfășoară activități specifice turismului rural și turismului ecologic.
Calendar bogat de târguri tradiționale și manifestări folclorice pe tot parcursul anului.
Conservarea elementelor vechi de civilizație rurală și transpunerea lor în viața de zi cu zi;
Suprafața mare a pădurilor, râurile repezi de munte fac ca atât fondul de vânătoare, cât și cel piscicol să fie deosebit de bogate: 27 fonduri de vânătoare, de un deosebit interes cinegetic: cerb, căprior, urs, mistreț, râs, cocoș de mesteacăn etc.; 41 fonduri de pescuit: loștriță, păstrăv, știucă, crap, clean, etc.Clic aici pentru o listă mai detaliată a câtorva din atracțiile turistice.




